Turism rural

Vă așteptăm cu drag pentru a vă petrece timpul liber în mediu rural, și pentru a vă face câteva impresii despre cultura ceangăilor. Cei care aleg să-și petreacă timpul liber în această zonă pot participa la activitățile zilnice ale locuitorilor și primesc o inițializare în lumea meșteșugurilor tradiționale.

 

 

Nu în ultimul rând, prin intermediul grupului de păstrători de tradiții pot savura frumusețea și diversitatea specifică cântecelor și dansurilor populare ceangăiești. Există posibilitatea de a efectua excursii în aer liber cu căruțe trase de cai, se pot organiza excursii în pădurile, poienile din apropiere, se poate pescui la iazul din apropiere, se poate vizita puțul petrolier săpat manual în urmă cu aproximativ 100 de ani.

 

 

Acest puț se găsește la intrarea în pădure între satele Câmpeni și Pustiana în zona numită Aglaița; puțul are o adâncime aproximativă de 80 de metrii, peretele este împletit din nuiele, iar din acest puț localnicii se aprovizionează cu păcură pentru diferite uzuri gospodărești.

 

 

În afară de ofertele culturale și turistice ale satului Pustiana găsim numeroase atracții și priveliști și în zonele din apropierea satului. Cei interesați pot efectua vizite în celelalte sate locuite de ceangăi (cea mai apropiată fiind satul Frumoasa, aflată tot pe valea râului Tazlău, la aproximativ 10 km spre nord de Pustiana), se pot organiza excursii în  stațiunea Slănic Moldova unde pot fi degustate apele minerale locale, se poate vizita salina din Târgu Ocna (a carei vechime nu se poate determina, prima mărturie scrisă datează din anul 1380), la Barajul de la Bicaz, care are cel mai mare lac artificial din țară - având o lungime de 35 km și o suprafață de 3.260 ha (mergând pe marginea lacului putem admira frumusețile parcă pictate ale locurilor, iar de la Poiana Teiului putem alege noi rute turistice, printre care și Borsec, de unde putem ajunge în valea Mureșului la Toplița), la Cheile Bicaz, la Lacu Roșu, respectiv putem vizita renumitele mănăstiri ale Moldovei, care fac parte din patrimoniul internațional.

 

 

Pornind din Putiana spre Cheile Bicaz în comuna Tazlău putem vizita Mănăstirea Tazlău. Primul document care menţionează despre această mănăstire este datat din 30 octombrie 1458, când Ştefan cel Mare, la rugămintea egumenului Mănăstirii Bistriţa, Eustatie, întăreşte hotarele braniştei acelei mănăstiri.

 

 

La aproximativ 20 de km n-nv de Piatra Neamț se află cel mai mare lac natural din România: Lacul Cuejdel (suprafață de 12,2 ha, 1 km lungime, 102 m lățime medie), de aceeaşi origine ca şi binecunoscutul Lacu Roşu, format după o succesiune de alunecări de teren din perioada 1978-1991 blocând albia pârâului cu același nume.

 

 

Cazare

Casa Maghiară din Pustiana dispune de cinci camere de oaspeți cu câte două paturi, unde se pot caza zece persoane. Fiecare cameră dispune de baie proprie modernă. Bucătăria comună oferă toate posibilitățile necesare unei șederi confortabile. La cerere putem oferi și mâncăruri gătite, tradiționale oaspeților noștrii.

 

 

Vizitatorii se pot caza și la familiile din localitate, unde pot deveni părtași ai vieții de familie locale. Expresia de „turist” în Pustiana nu este bine conturată, oamenii primesc „musafiri”, cu care se comportă la fel ca și cu o rudă plecată de multă vreme.

 

Prețuri

Denumire Descriere Cazare Mic dejun
Prânz Cină
cameră cu 2 paturi WC/Duș

35 ron/pers.

(8 eur)

15 ron/pers.

(3,5 eur)

25 ron/pers.

(6 eur)

20 ron/pers.

(4,5 eur)