Biliboc Eugen este din nou profesorul de limbă maghiară

Anul școlar 2010-2011 a adus noi schimbări în procesul educațional din școala din Pustiana precum și în activitățile extrașcolare de învățare a limbii maghiare. Una dintre aceste schimbări este preluarea de către Asociația „Pusztinai Házért” a managementului programului extrașcolar de activități în limba maghiară pentru localitatea Pustiana de la Asociația Maghiarilor Ceangăi din Moldova. A doua schimbare majoră constă în faptul că după câțiva ani de pauză Biliboc Eugen este din nou profesorul de limbă maghiară în școala Pustiana, dar este și pilonul principal în activitățile educaționale extrașcolare desfășurate în Casa Maghiară.

Câteva cuvinte despre Biliboc Eugen celor care nu l-au cunoscut: în anul 2000 revine în Pustiana după absolvirea facultății de istorie de la Universitatea Debrecen. Ia parte activă în conducerea AMCM și devine vicepreședintele acestei asociații. În ianuarie 2001 în locuința sa pornește cursurile extrașcolare de limbă maghiară. Este organizatorul diferitelor programe extrașcolare și culturale legate de educația limbii maghiare, respectiv strâns legate de Asociația Maghiarilor. Ca urmare a activității susținute în anul școlar 2001-2002 se introduce studierii limbii materne maghiare în școala din Pustiana astfel devenind și primul profesor de limbă maghiară a acestei instituții. Rămâne în aceste funcții până în toamna anului 2005 când se înscrie la cursurile unei noi facultăți, iar în 2010 revine cu o a doua diplomă pentru a fi din nou unul dintre promotorii activităților școlare și extrașcolare din satul Pustiana.

 

În câteva rânduri iată și primele impresii ale sale:

 

În anul școlar 2010-2011 52 de elevi sunt înscriși și participă la orele de limbă maternă maghiară în Școala Generală Pustiana, acești elevi fiind împărțiți în patru grupe. Acești copii învață limba maghiară în trei ore săptămânal, orele fiind ținute dimineața de la 7 pentru elevii din clasele V-VIII, respectiv de la prânz pentru clasele primare.
Din păcate numărul școlarilor este într-o continuă scădere (a scăzut natalitatea, mulți părinți plecați la muncă în străinătate și-au luat și copiii cu ei, etc.). Astfel în prezent Școala Pustiana are 111 elevi.
Acum cinci ani elevii înscriși la orele de limbă maghiară erau mai sârguincioși, mai toți știau să scrie și să citească, le plăcea învățătura. În prezent situația este cu totul diferită, mulți dintre ei se confruntă cu lipsuri. Din această cauză principala activitate constă în competarea acestor cunoștințe. Și atenția copiilor lasă de dorit, procesul educațional nu mai are acel prestigiu ca în anii anteriorie.
A durat un timp și conștientizarea că și pentru orele de limbă maghiară trebuie să se pregătească la fel ca pentru celelalte materii. Aceasta era și o doleanță a părinților. Scopul meu (precum și cel al părinților) este ca un număr cât mai mare de elevi să-și poată continua studiile în limba maghiară la liceele din Ardeal.
O deficiență a activității mele este și faptul că nu am acces la calculator, imprimantă și copiator. Aceste utilități sunt importante în ziua de azi. Dar voi încerca să remediez această situație pentru ca activitatea educațională să decurgă cu cât mai puține lipsuri.

 

În programul extrașcolar va activa și Mateiaș (Veress) Kinga, care ăntre timp și-a găsit soț la noi în Pustiana, astfel devenind și ea consăteană. Activitățile de păstrare-învățare a culturii tradiționale va fi responsabilitatea Elenei Nistor, care este și vicepreședinte al asociației.

 

Ne străduim să remediem cât mai curând situația prezentată de Eugen pentru ca activitățile desfășurate să decurgă în cele mai bune condiții și sperăm că rezultatele activității lor să se materializeze prin mai mulți elevi înscriși la licee și universități, astfel aducând mulțumire și respect profesorilor și programelor organizate.

 

Borto Andrei, președinte Asociația „Pusztinai Házért”

 

09.10.2010.

<<<