Sărbătoarea de 8 Martie

Cu ocazia zilei de 8 Martie, de ziua femeilor şi în acest an am salutat mamele. Îmbrăcaţi în frumosul port tradiţional atât băieţii cât şi fetele, cu zicători, poezioare şi cântece ne-am sărbătorit mamele. A fost plăcut să vedem că nu doar mamele, ci şi bunici şi taţi au venit la micul program artistic oferit de copii.

 

 

Am dorit să accentuăm din nou că limba maghiară şi dialectul ceangăiesc are o sonoritate foarte plăcută atunci când o auzim de la copii şi am îndemnat mamele ca şi acasă să vorbească cât mai mult în acest dialect cu copiii lor.

 

 

Mamele au fost plăcut surprinse când lângă sărutul oferit de copii au primit şi câte un mic cadou de la aceştia. La fel şi copiii au primit drept răsplată pentru programul artistic dulciuri, iar la final, cu mic cu mare am băut şi câte un ceai fierbinte.

 

 

Programul a fost organizat şi coordonat de profesorii Eugen Biliboc şi Ana Roşu, momentul artistic oferind clipe emoţionante.

 

 

Mulţumim pentru rozarii părintelui Csaba Böjte, mulţumim pentru dulciuri societăţilor Duna Gyöngye 2000 Mg. Zrt respectiv Döbröközi Mg. Zrt.

 

Elena Nistor

 

Cu ocazia yilei femeilor copiii din Pustiana s-au pregătit cu un mic program artistic oferit mamelor. Fiecare copil a recitat poezii, cei din grupa mică au recitat zicători, iar cei mari au şi cântat. La sfârşitul momentului artistic copiii au oferit cadouri mamelor: o felicitare făcută de mâna lor, un rozariu şi ciocolată pentru a uita de amar în creşterea şi educarea copiilor.

 

 

În timp ce copiii împărţeau cadourile şi mamele i-au oferit cadou un cântec. Nici copiii nu au rămas nerăsplătiţi, au primit dulciuri şi câte un rozariu. Mulţumim doamnei Elena pentru colaborare şi Domnul să-l răsplătească pe părintele Csaba Böjte pentru rozariile oferite.

 

Ana Roşu

 

10.03.2012.

<<<