Lăsatul Secului

Devenind un obicei, și în acest an am organizat balul de lăsatul secului la Casa Maghiară din Pustiana, la care au participat grupul de pastrare a tradișiilor din sat, copiii care frecventează cursurile de limba maghiară și oricine a avut plăcerea de a se alătura nouă.
Am simțit lipsa vioristului Bogdan Toader care sigur ne-a privit cu drag de sus din cer, de un an a plecat dintre noi „Dumnezeu să-l odihnească”. El a fost cel care trăgea cu foc din vioară „Para focului, Bârlădeanca, Rinda, Hora pe bătută, Coraghiasca”. Nu a lipsit niciodată dintre noi la festivalurile la care am fost invitați.

 

   

 

În timpurile vechi de lăsatul secului flăcăii din sat se ocupau cu organizarea balului, ei se duceau după muzicanți, închiriau o casă unde să poată avea loc balul, de obicei la cate o casă bătrânească, unde nu locuia nimeni.
Dar nu numai flăcăii și fetele se pregateau, ci și cei căsătoriți, bătrânii, copiii. Cu mâncăruri tradiționale își luau rămas bun, deoarece începând cu miercurea cenușei, când se spălau vasele cu cenușă, să nu cumva să mai rămână vre-un pic de grăsime în ele, începea Postul Mare. Nu era voie de cântat, dansat, de petreceri. În timpul postului nu se fac nunți, cumetrii și alte petreceri.
La fiecare casă se așteptă musafiri, fierbeau sarmalele pe foc, se făceau plăcinte, găina tăiată se fierbea și din măruntaie se făcea un aluat cu care se umplea găina și se rumenea la cuptor.
Începând din miercurea cenușei, șapte săptămâni, atât miercurea, cât și vinerea erau zile de post. Erau considerate mancăruri de post fasolea făcăluită, ciorba de fasole cu coarne și prune.
Toate aceste tradiții le păstrăm și în zilele noastre.

 

Nyisztor Ilona

 

16 februarie 2010.

<<<