Oaspeţi din Keszthely şi Helsinki

În data de 14 mai au sosit la Pustiana oaspeţii noştrii din Keszthely (Ungaria) şi Helsinki (Finlanda), pe care i-am aşteptat şi primit cu mult drag.

Asociaţiile „Keszthelyi Nagycsaládosok”, „Nemzeti Kör Közhasznú Egyesület” şi partenerii acestora, Organizaţia Locala a Aliantei „Rákóczi” şi Asociaţia „Keresztény Értelmiségiek” începând din anul 2003 asigură în fiecare vară posibilitatea de participare copiilor ceangăi din Pustiana şi profesorilor acestora în tabăra organizată de către organizaţiile mai sus enumerate.

 

 

În decursul anilor mai mult de 50 de familii din Keszthely au intrat în contact cu reprezentanţii maghiarilor din strainatate, astfel creându-se cunostinţe şi prietenii. Unii dintre copiii din Pustiana au vizitat „capitala” lacului Balaton chiar şi de mai multe ori. Organizatorii finanţează cheltuielile de transport din proiecte şi donaţii. Nenumărate firme din zonă, persoane fizice şi municipalitatea sponsorizează cheltuielile din timpul taberei.

Sâmbătă în data de 14 mai, ne-au vizitat pentru a doua oară venind la noi pentru câteva zile participând la activităţile cotidiene. Ne-au cunoscut familiile, rudele şi au încercat şi ei să mulgă vaca pentru a bea lapte proaspăt. Ne-au ascultat copiii cât de frumos cântă la biserică.

 

 

În cinstea lor duminică, în data de 13, după sfânta liturghie am organizat un mic spectacol la Casa Maghiară cu grupul nostru de păstrare a tradiţiilor şi elevii noştrii. Pentru a face spectacolul cât mai diversificat l-am invitat pe etnograful Péter Halász, care şi-a prezentat noua carte intitulată „Növények a moldvai magyarok hagyományában és mindennapjaiban” (Rolul plantelor în tradiţia şi viaţa cotidiană a maghiarilor din Moldova).

 

 

Tot acest moment a fost ocazia cea mai potrivita ca să ne prezentăm şi noi noul CD „Moldvai szentes énekek és imák” (Cântece şi rugăciuni din Moldova) în care îi putem auzi cântând pe Ilona Nyisztor, mama acesteia Erzsébet László şi elevii acesteia. Profesorul Eugen Biliboc a vorbit despre situaţia educaţiei în limba maghiară din Moldova.

Ildikó Vecsernyés - profesor universitar de limbă maghiară la Universitatea Helsinki - a prezentat grupul lor de 13 persoane alcătuit din studenţi finlandezi, care fac o excursie ştiinţifică în Moldova şi Ardeal. Aceştia sunt de părere că ceangăii au origini fino-ugrice, fiind rude cu ei. Grupul trebuia să fie condus de rectorul Magda Kovács, care nu a putut veni din motive personale.

 

 

În Îincheiere am cântat cântecul „Boldogasszony Anyánk” şi Imnul Ungariei. Bunul Dumnezeu ne-a ajutat să avem o dupămiază însorită pe care am petrecut-o lângă pădure, unde fiecare oaspete împreună cu gazdele au făcut un grătar şi ne-am distrat. Seara ne-am luat la revedere de aceştia.

 

 

Ambele grupuri au plecat din Pustiana dimineaţa la ora 9. Ne-am petrecut plăcut timpul împreună cu aceştia şi îi aşteptăm cu drag şi cu alte ocazii.

 

Elena Nistor

 

17 mai 2011.

<<<