Un grup de copii din Pustiana a participat la a XII-a Ediție a Întâlnirii Copiilor și Tinerilor „Viitorul Europei”

Și în acest an am fost invitați să participăm la a XII-a Ediție a Întâlnirii Copiilor și Tinerilor – Viitorul Europei – la festivalul Csiperó organizat în orașul Kecskemét din Ungaria. Grupul nostru de copii a fost găzduit de elevii Școlii Generale Arany János din Kecskemét.

 

 

Scopul principal al întâlnirii este de a face cunoştinţă copiilor din Kecskemét cu copiii Europei. Copiii din străinătate sunt cazaţi la familii, iar în următorul an oaspeţii deveneau gazdele organizatorilor. Grupurile din străinătate care vin la aceste întâlniri au o singură condiţie impusă de către organizatori, şi anume să aducă fiecare grup cadouri culturale precum muzica, dansurile, sau un program artistic prin care să-şi prezinte cultura ceilorlalţi.

 

 

În acest an întâlnirea a ajuns la a XII-a ediție, iar conform tradiției, noi vom fi gazdele lor la Pustiana anul viitor, în perioada 23-30 iunie 2013.

 

 

La întâlnire au participat grupuri de copii și tineri din 22 de țări – Anglia, Austria, Belarus, Belgia, Bulgaria, Cehia, Croația, Franța, Germania, Islanda, Italia, Japonia Olanda, Polonia, Portugalia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia, Suedia, Turcia și Ucraina.

 

 

În cursul săptămânii fiecare grup a avut ocazia să-și prezinte programul pentru public pe scena amenajată în centrul orașului. Noi, grupul din Pustiana am urcat pe scenă duminică la deschidere, miercuri și vineri cu ocazia zilei Bucuria Maghiarilor (Magyarság Öröme).

 

 

În afară de spectacol în fiecare zi am avut și activități recreative. Astfel ne-am distrat în parcul de aventuri, ne-am plimbat cu barca, am vizitat biblioteca, am participat la ziua de picnic organizat în pădure unde s-au organizat programe pentru copii, activități meșteșugărești, concursuri sportive, parade de mâncări gătite la ceaun, etc.

 

 

Duminică, 15 iulie a avut loc festivitatea de final a întâlnirii care s-a încheiat cu un frumos foc de artificii.
La Kecskemét am petrecut o săptămână foarte frumoasă.

 

Elena Nistor

 

19.07.2012.

 

 

<<<